Administrarea drepturilor digitale
Posesorii de conţinut pot utiliza diferite tehnologii de administrare a drepturilor digitale
(DRM) pentru a-şi proteja proprietatea intelectuală, inclusiv drepturile de autor. Acest
aparat utilizează diferite tipuri de programe DRM pentru accesarea conţinutului protejat
DRM. Cu acest aparat se poate accesa conţinut protejat de WMDRM 10, OMA DRM 1.0,
OMA DRM 1.0 cu blocare redirecţionare, sau OMA DRM 2.0. Dacă un anumit program DRM
nu reuşeşte să protejeze conţinutul, posesorii de conţinut pot solicita anularea
posibilităţii unui astfel de program DRM de a accesa alte conţinuturi noi protejate prin
DRM. Anularea poate împiedica, de asemenea, reînnoirea unui astfel de conţinut
protejat prin DRM şi care se află deja în aparatul Dvs. Anularea unui astfel de program
DRM nu afectează utilizarea de conţinut protejat prin alte tipuri de DRM sau utilizarea
de conţinut neprotejat prin DRM.
Conţinutul protejat prin DRM este însoţit de o cheie de activare ce defineşte drepturile
Dvs. de a utiliza acest conţinut.
Pentru a copia de rezervă conţinut OMA protejat prin DRM, utilizaţi caracteristica de
copiere de siguranţă a Nokia PC Suite.
Dacă în aparatul Dvs. se află conţinut protejat prin WMDRM, în cazul formatării memoriei
se vor pierde atât cheile de activare cât şi conţinutul. Este posibil, de asemenea, să
pierdeţi cheile de activare şi conţinutul în cazul deteriorării fişierelor din aparatul Dvs.
Pierderea cheilor de activare sau a conţinutului vă poate limita posibilitatea de a
reutiliza acelaşi conţinut pe aparatul Dvs. Pentru informaţii suplimentare, contactaţi
furnizorul Dvs. de servicii.